Încrederea consumatorilor americani a atins cel mai ridicat nivel din 2000 în februarie, indicând că americanii au ignorant turbulențele de pe piețele financiare de la începutul lunii
Dolarul american a urcat la cel mai ridicat nivel din aproape 18 luni la finalul săptămânii trecute, traderii reacționând la refuzul președintelui băncii centrale a SUA Jay Powell de
Statele Unite vor fi mai avute decât China și în următorii 50 de ani sau mai mult, multă vreme după ce economia asiatică este așteptată să devanseze SUA devenind cea mai mare din lume
Ratele ipotecare au crescut la cel mai înalt nivel din 2007, costurile mai mari ale împrumuturilor forțând șuruburile și mai mult pe piața imobiliară din SUA, care se răcește rapid,
Dobânzile creditelor ipotecare din Statele Unite au consemnat săptămâna trecută cea mai puternică creștere din două luni, urcând la 6,43%, erodând și mai mult cererea deja fragilă,
Statele Unite și-au mărit distanța față de China în cursa pentru cea mai mare economie a lumii, grație în parte cheltuielilor solide ale consumatorilor americani, potrivit Bloomberg
Producătorul ceh de arme Cesja zbrojovka Uhersky Brod (CZUB) intenționeaz să-și lanseze producția la noua fabrică de arme din Arkansas, SUA, până la sfârșitul acestui an, potrivit Czech
Companiile din America au continuat să facă angajări într-un ritm sănătos în iulie, iar majorările salariale au accelerat, ceea ce denotă o piață a muncii solidă în contextul în care
Prețul petrolului american a depășit joi pragul de 80 de dolari pe baril, pe măsură ce războiul dintre SUA și Israel, pe de o parte, și Iran, pe de altă parte, continuă să perturbe