Papalekas vrea să atragă 550 milioane de euro de la irlandezi pentru a-i investi în birourile din București
Astfel, CPPIB a investit 150 de milioane de euro, iar Cairn Capital 30 de milioane de euro.
↑↓ alege · Enter deschide · Esc închide · Toate rezultatele
10000 de rezultate în articole · cele mai relevante primele
Astfel, CPPIB a investit 150 de milioane de euro, iar Cairn Capital 30 de milioane de euro.
Unul dintre cele mai avansate start-up-uri tech din Slovacia, AeroMobil, va avea noi investitori, conform Slovak Spectator.
Gigantul american Microsoft va investi în următorii patru ani 5 mld. dolari în dezvoltarea de soluții de tip Internet of Things (IoT), conform unui anunț al companiei.
și România, care ar putea fi accesate de 16 milioane de cursanți, până în 2025.
Businessul românesc, care are acum operațiuni în mai multe țări din lume (12), a fost primul care a atras direct un fond de investiții de talia Blackstone pe plan local, adică fără
proiectarea și execuția acesteia, potrivit unui comunicat de presă al primăriei Timișoara. ’’Intenția noastră este de a elibera cât mai mult din spațiul public din zona centrală care
Astfel, am putea menționa: investiția în dezvoltarea unui aqua park într-unul din marile orașe din România care nu au astfel de opțiuni (gen Cluj, Timișoara, Iași), se poate investi
Taverna Drobeta 2007 SRL, firmă cunoscută în județul Mehedinți după brandul restaurantului - Taverna Sârbului, este cea care a livrat mâncare săptămâna trecută la școala generală din
Pomponio SRL, o companie care produce beton și care a fost preluată la începutul anului trecut de irlandezii de la CRH, a raportat pentru 2019 o cifră de afaceri mai mult decât dublă
PicsArt Balkans SRL, compania locală care gestionează livrarea serviciilor și soluțiilor companiei americane cu același nume în România și în țările din regiune, a înregistrat anul