de îngrășăminte bio și erbicide înființat în 2017 de frații Ștefan, are în plan să se listeze la Bursa de Valori București în doi ani, iar pe termen lung să deschidă o fabrică în România
Compania a fost desemnată anul acesta în cadrul proiectului editorial ZF Top 100 cele mai valoroase companii din România cea mai valoroasă firmă locală.
Compania de distribuție Delgaz Grid, parte a grupului E.ON în România, a finalizat anul trecut în județul Cluj investiții de aproximativ 22 mil. lei (4,4 mil. euro), cea mai mare parte
Grupul Superbet, cea mai mare companie de pariuri sportive & gaming din România, cu activități și pe piețele externe, a preluat Napoleon Sports & Casino, o companie belgiană ce activează
În prezent, compania continuă dezvoltarea proiectului Sunnyville din Brașov, unde a investit deja peste 20 de milioane de euro pentru cele 180 de apartamente cuprinse în primele două
Compania a obținut în 2020 o cifră de afaceri de aproape 4,4 mil. euro, după o creștere de 10%, în contextul în care a înregistrat în ultimii ani creșteri anuale de 45-60%.
acum 35 de magazine, printre care și primele trei locații internaționale pe piața din Republica Moldova, a explicat Nicoleta Dumitrescu, COO al Lensa, în emisiunea ZF Investiți în România