► Observăm două tipuri de tranzacții: companii cu performanță foarte bună și/sau favorizate de pandemie, care au ieșit cu încredere în piață, și companii bune, dar care au fost afe...
Fondul de investiții EMMA Capital din Cehia, care deține Premier Energy în România, anunță că a finalizat negocierile pentru preluarea unei participații de 67% în cadrul companiilor
Firma de avocatură Băncilă, Diaconu și Asociații SPRL, membră a EY Group, a asistat fondatorii grupului Get’s Bet în vânzarea unei participații de 67% către Emma Capital, un fond privat
CITR, lichidatorul judiciar al City Insurance, a finalizat prima etapă din gestionarea falimentului City, iar cauzele erodării de capital sunt multiple, a spus Paul-Dieter Cîrlănaru
UDM Capital, un fond de investiții concentrat pe real estate, a investit până acum 7 milioane de euro în amenajarea unor spații comerciale în zona de vest a României, spații pe care
de 78.500 de lei, după ce în ziua anterioară societatea de exploatare portuară și expediții, manipulare și operare a convocat acționarii pe 19 iulie pentru a vota o majorare de capital
Vrem să avem infrastructura proprie de transport și ditribuție.“
Comerț Agroalimentar „Unirea“ este o socitetate înființată de Ministerul Agriculturii în luna ianuarie, cu un capital
Transylvania Invest, unul dintre cei mai mari traderi de cereale cu capital românesc, controlat de antreprenorul Sergiu Gorban, a încheiat anul 2019 cu o cifră de afaceri de 174 mil