„Achizițiile bondurilor International Investment Bank (IIB) au fost realizate de fondurile de pensii în condițiile în care ratingul acestora era de nivel A (investment grade), statul
Banca Internațională de Investiții (BII), fondată în 1970 de mai multe state printre care și România, anunță că a început implementarea planului de finanțare din 2022, cu două tranzacții
Dezvoltarea economică nu înseamnă neapărat creștere economică, sau nu înseamnă numai creștere economică, spune cercetătorul Gabro Hunya, de la Institutul de Studii Economice Internaționale
Provocarea în menținerea unor condiții de creditare acceptabile este gestionarea evoluției inflației, a lichidității pieței și a influențelor internaționale, inclusiv a efectelor date
Costurile suplimentare rezultate din neapartenența la spațiul Schengen duc la scăderea competitivității economice a României în relațiile internaționale, afirmă reprezentanții Asociației
Elena Ovreiu, conferențiar universitar, Universitatea Politehnică București, fondator al SSIMA – International School on Imaging for Medical Applications, a subliniat de asemenea
fiind aceea de a construi, împreună cu partenerii noștri, Federația Română de Ciclism și Ministerul Sportului, precum și alături de furnizorii noștri, un eveniment de talie internațională
CEC Bank a atras marți 7 februarie peste 119 milioane de euro (circa 587 mil. lei) printr-un nou plasament internațional de obligațiuni eligibile MREL (minimum requirement for own funds
Ministerul Finanțelor, condus de Florin Cîțu, a ieșit pe 7 iulie 2020 din nou pe piețele internaționale pentru a se împrumuta, precedenta astfel de operațiune fiind încheiată spre finele