Dezvoltatorul de spații logistice și industriale WDP cu sediul în Belgia construiește un depozit de 6.000 de metri pătrați într-un parc logistic situat în nord-vestul Capitalei, proiect
Întâlnirea a fost una în care cele două părți au avut un prim contact și în care reprezentantul Deutsche Telekom a prezentat stadiul negocierilor de vânzare a operațiunilor locale.
Venitul net al unui angajat cu contract individual de muncă este cu aproape 40% mai mic decât al unui angajat cu contract de drepturi de autor, la același venit brut, arată o analiză
Austriecii de la HS Timber au vândut compania din Sebeș către germanii de la Ziegler Grup, un grup cu operațiuni în logistică dar și în prelucrarea lemnului.
Compania de transport și logistică Transport Trade Services (TTS), controlată de antreprenorul român Mircea Mihăilescu, a încheiat primul trimestru din acest an cu afaceri mai mari
Pall-Ex România, companie de transport și logistică activă pe piața locală din 2011, a ajuns la o capacitate de transport de 60.000 de paleți pe lună, iar noul hub deschis la Sibiu
Retailerul online de mobilă și decorațiuni Vivre, controlat de antreprenori locali, a investit de la începutul anului 500.000 de euro în rețeaua de centre logistice ale companiei pentru
Industrial Agency în cadrul companiei de consultanță imobiliară Colliers International, consideră România se află la jumătatea drumului în ceea ce privește dezvoltarea pieței de spații logistice
Huennebeck până la un nivel de peste 80 de persoane, urmând ca în a doua jumătate a anului, în funcție de evoluția activității, să mărim numărul de persoane implicate în activitatea de logistică