Antreprenorii Andrei Diaconescu și Victor Căpitanu, care controlează compania imobiliară One United Properties, specializată în proiecte rezidențiale premium și de lux, au cumpărat
proiectului One Peninsula din zona Floreasca în valoare de peste 10 mil. euro și care vine la pachet cu un garaj pentru 10 mașini, a fost cel mai scump imobil vândut de One United Properties
One United Properties, controlată de Andrei Diaconescu și Victor Căpitanu, doi dintre cei care au pus bazele casei de investiții Capital Partners (în prezent BT Capital Partners), a
veniturilor încasate de bugetul de stat sunt cele mai grave consecințe ale măsurilor propuse de guvern tocmai în vederea creșterii veniturilor, arată estimările făcute de One United Properties
Beatrice Dumitrașcu, VP residential sales în cadrul One United Properties, explică faptul că în ciuda pandemiei, vânzările de apartamente din segmentul superior au continuat să urce
Dezvoltatorul de real estate One United Properties, listat la Bursa de Valori București sub simbolul ONE, numără în prezent aproape 6.000 de apartamente autorizate, incluzând aici și
One United Properties (simbol bursier ONE), unul dintre cei mai activi dezvoltatori imobiliari de proiecte rezidențiale premium, de birouri și clădiri mixte din București și Constanța
Printre acestea se numără acțiuni OMV Petrom (SNP) de 16,3 milioane de dolari, titluri Banca Transilvania (TLV) de 10,2 milioane și acțiuni One United Properties (ONE) de 9,8 milioane
Citiți și:
Istoria fabuloasă a lui Daniel Dines, IT-istul român care a lucrat pentru Microsoft, dar care s-a întors în țară pentru a crea UiPath, cea mai valoroasă companie pornită