Aproape două milioane de angajați, adică jumătate din numărul total de salariați din România, primesc beneficii extrasalariale sub forma tichetelor de masă, iar compania Up România
BRK Financial Group, intermediar de top zece de la bursa românească, a împrumutat compania Romlogic Technology cu 1,6 milioane de lei pe șase luni la o dobândă formată din nivelul indicelui
la nivel național, iar cel mai mare furnizor a fost SUA, arată datele The International Trade Administration, departamentul de comerț al SUA, care are ca sursă Trade Data Monitor și
Pe piața locală compania este încă tŒnă ră și caută să se extindă în fran ci ză. Investiția medie în franciză este curinsă între 10.000 și 30.000 de euro.
SUA au aprobat vânzarea de rachete aer-aer AIM-120 AMRAAM către România, un contract a cărui valoare inițială este estimată la 180 mil. dolari, conform unui anunț al Ambasadei SUA în
După celebrele versuri care au devenit imnul neoficial al orașului New York pare că se ghidează și antreprenorii români care au trecut oceanul alături de companiile pe care le-au creat