Forte Partners, unul dintre cei mai activi dezvoltatori imobiliari, a recrutat pentru funcțiile de director de dezvoltare al diviziei de rezidențial și head of legal doi manageri din
Forte Partners, compania care dezvoltă proiectul de birouri The Bridge din zona Orhideea din Capitală, a achiziționat un teren de 5.400 mp pentru a construi o a treia clădire.
Forte Partners, unul dintre cei mai activi dezvoltatori români, a cumpărat de la UniCredit un teren de aproximativ 9.000 mp cu circa 5 mil. euro, potrivit datelor din piața imobiliară
Deloitte România a decis să promoveze opt directori noi din toate liniile de servicii, respectiv servicii fiscale, audit, consultanță în managementul riscului, consultanță în management
Cei mai importanți directori ai Goldman Sachs urmează să primească bonusuri speciale de peste 500 de milioane de dolari, în cadrul unui plan de stimulente pe cinci ani, unul dintre...
Peste 5.000 de proiecte transmise în trecut autorităților de management din ministerele Economiei și Societății Informaționale, cu scopul de a fi obținute finanțări din fonduri UE,
Programele de masterat în management din Franța domină topul celor mai bune 20 de programe de educație pentru viitorii directori de companie din lume, detronând cursurile oferite de
Furnizorul local de soluții software Infrasoft țintește să ajungă anul acesta la 100 de clienți pentru propria soluție software de management al documentelor și automatizare a proceselor