ING Bank intenționează să continue strategia de dezvoltare organică în perioada următoare, în condițiile în care există încă motoare de creștere, însă nu exclude nici eventuale ach...
Lucian Aldescu, CEO al companiei de curierat DPD România, spune că pe piața locală am putea vedea tranzacții în acest an, în contextul unor mișcări la nivel internațional, care ar...
Rețeaua globală Mindshare, parte din Grupul WPP, devine partener principal al Unilever pentru servicii de media, pe plna global și local, în urma finalizării procesului de selecție,
La peste cinci luni de la intrarea în vigoare a noilor reguli privind angajarea lucrătorilor din state terțe, companiile din grupuri internaționale întâmpină dificultăți să se înr...
ThoughtWorks, companie globală de consultanță software cu sediul central în Statele Unite, a încheiat un acord achiziționarea Gemini Solutions, firmă de dezvoltare de software și servicii
În al treilea trimestru din 2015 Huawei livrase 7,5% din toate telefoanele vândute la nivel global, față de cota de 24% a Samsung și cea de 13,5% a Apple.
Grupul britanic a inaugurat în 2013 pe plan local centrul global de servicii care în prezent oferă suport subsidiarelor din nouă țări din Europa, inclusiv România.
„Nu vom merge în țări precum Germania, ne interesează piețele emergente, acolo sunt cele mai mari rate de creștere.“
Naspers, un grup cu venituri globale de 12 mld. dolari din media
Compania turcă Logo Yazilim, unul dintre cei mai importanți furnizori de soluții software, a semnat un acord neangajant cu fondul de investiții elen Global Finance prin care va prelua