“Suntem bucuroși că Modex se alătură ca partener la UiPath Advanced Technology Alliance, care sprijină integrarea UiPath Orchestrator cu capabilitățile blockchain ale companiei Modex
Colaborăm cu fintech-uri și combinăm agilitatea lor cu know-how-ul și baza mare de clienți BT“, a transmis Mariana Chindriș, director executiv – chief technology officer la Banca
Rezultatele consolidate le includ și pe cele ale OMV Petrom Marketing SRL (care deține distribuția de carburanți), OMV Petrom Gas SRL (care deține distribuția de gaze naturale) și pe
La fiecare ediție a programului pentru SRL-D-uri de până în prezent, doar câte 500 din cele de antreprenori au primit finanțare, în condițiile în care, anual, se înființează câteva
La finele anului 2019, potrivit celor mai recente date publicate la bursă, Dedeman SRL și divizia de investiții a retailerului de bricolaj, respectiv PIF Industrial SRL, controlau 90%
Bizhub a fost înființată în 2014 în Cluj Napoca sub forma unui SRL-D. Dascălu a absolvit Științe Economice în 2007 la Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca.
În prezent, echipa Țuca Zbârcea & Asociații Tax SRL numără 9 consultanți fiscali, cărora li se adaugă alți 5 avocați specializați în contencios administrativ fiscal.