Poșta cehă și-a stopat vânzările de proprietăți, în condițiile în care noua sa echipă de management a stabilit un plan de redresare concentrat pe păstrarea sucursalelor și identificarea
Transilvania Construcții SA din Cluj-Napoca, companie condusă de familia Timofte, a cumpărat pe 3 noiembrie, la bursă, pachetul de 53,3% din Independența Sibiu (INTA) deținut de Transilvania
fondul de private equity Abris Capital Partners, specializat pe Europa de Est, să își vândă acțiunile deținute la o mică bancă locală deoarece a încălcat legea numind fără consultarea sa
Energomontaj București SA, companie cu capital românesc și afaceri de 90 mil. euro anual, specializată în lucrări de montaj și mentenanță pentru centralele electrice, va căuta să obțină
juridice din Senat, Cătălin Boboc (PNL), a cerut, luni, în plen, ca activitatea în comisie să se desfășoare în toată perioada minivacanței parlamentare pentru euroalegeri, propunerea sa
Premierul britanic David Cameron a declarat că administrația sa nu va plăti despăgubiri pentru rolul pe care Marea Britanie l-a avut în comerțul cu sclavi din Caraibe, dar este dispusă
Firma de avocatură Dentons, prezentă în circa 50 de țări, îl va avea în echipa sa de la 1 octombrie pe Doru Postelnicu, care revine astfel ca membru al grupului de finanțe-bănci după