Studiul realizat de NielsenIQ privind comportamentul consumatorilor față în față cu inflația arată că 90% din români trăiesc cu percepția că prețurile cresc, ceea ce influențează și
Biroul Electoral Județean Sălaj a admis, vineri, sesizarea depusă de PDL Sălaj prin care se cerea înlăturarea de pe teritoriul județului Sălaj a tuturor materialelor de campanie ale
vineri, la Bistrița, că vrea ca studenții care fac practică în firme să fie plătiți pentru munca lor, iar stagiul efectuat să conteze la vechimea în muncă, în acest sens concepând Legea
Ministrul Apărării, Mircea Dușa, anunță că în toamnă vor fi adoptate legi noi privind organizarea MApN și sistemul de pensii militare și că va intra în dezbatere parlamentară legea
Legea de înființarea a Autorității de Supraveghere Financiară (ASF), instituție care va prelua din 30 aprilie monitorizarea pieței de capital, a asigurărilor și pensiilor private, a
Judecătorii Curții Constituționale (CC) au decis marți să amâne pentru 16 decembrie cu privire la articolul din Legea 161/2003 în baza căruia ANI i-a declarat incompatibili pe mai mulți
anului cu 5,5% comparativ cu perioada similară a lui 2013, dar sunt încă departe de ritmul de 8% pe care ar trebui să-l înregistreze pentru a se încadra în ținta de venituri fixată în legea
Gheorghe Călburean, au decis continuarea activității firmei, cu vânzarea activelor care nu țin de activitatea curentă, în contextul în care activul net a scăzut până la un nivel la care legea
multinaționale din lume care oferă proaspetelor mame concediu de maternitate egal în toate diviziile sale, deși în anumite țări în care furnizorul britanic de servicii telecom are operațiuni legea