Marinela Petran, președinte al Asociației Producătorilor de Produse Tradiționale Arădeanca, organizație care reunește mai mulți producători, inclusiv cei trei care produc Pita de Pecica
Cooperativa Agricolă Agrobob Ardeal din Cluj, o cooperativă mixtă lansată în urmă cu cinci ani care are 45 de membri acționari, a făcut primul pas către procesarea producției ferm...
politic român supranumit „părintele Legii Concurenței”, a murit la începutul acestei săptămâni, potrivit blogului lui Valentin Mircea, expert în concurență și senior partner Mircea&Asociații
Casa de avocatură Stoica & Asociații susține că a plătit mai multe taxe la stat în ultimii trei ani și jumătate decât a încasat prin contracte de asistență juridică cu statul.
Șefii Curților Constituționale din România și Serbia au semnat un protocol de colaborare, la Belgrad, unde părțile au discutat și despre fondarea unei asociații a instanțelor constituționale
Mai multe asociații de proprietari și locuitori ai Capitalei s-au adresat ieri departamentelor de call center ale Apa Nova București semnalând probleme legate de calitatea apei de la
Casa de avocatură Țuca Zbârcea&Asociații a consiliat Erste Group, acționarul majoritar al BCR, în achiziționarea unui pachet de acțiuni în valoare de 6,3% din bancă, deținut de SIF
Anual, Kaufland investește 8 milioane de euro în proiecte de CSR, bani care merg către un total de 200 de proiecte realizate de organizații nonprofit sau nonguvernamentale - asociații
ALB Romania (Asociatia Societatilor Financiare) salută măsurile luate de BNR pentru încurajarea unei creditări responsabile și estimează că reducerea pragului de îndatorare va avea
Oana Ijdelea, managing partener Ijdelea & Asociații, casa de avocatură care a gestionat din punct de vedere legal primul proiect nou offshore de gaze al României din ultimii 30 de ani