Cei mai mari trei brokeri de la Bursa românească în primul semestru din 2020, respectiv Swiss Capital, BT Capital Partners și Tradeville, au intermediat tranzacții în valoare de 5,8
bunuri, când autoritățile au considerat că entitatea nerezidentă este stabilită în România printr-un sediu fix, întrucât dispune de resursele umane și tehnice ale procesatorului, parte
Sistemul bancar românesc și-a revenit din punctul de vedere al profitabilității și al creditelor neperformante, ajungând la un nivel comparabil cu cel din 2008, a spus Bogdan Belciu, partener
Analiștii de la BT Capital Partners, parte a grupului financiar Banca Transilvania, mizează pe termen lung pe un preț țintă de 135 de lei pe acțiunile Conpet Ploiești (COTE), transportator
BT Capital Partners, societate de intermediere bursieră parte a grupului financiar Banca Transilvania, care include și cea mai mare instituție de credit din România, scrie în raportul
de reglementare pe termen lung, în condițiile în care abordarea prin care băncile au puțină eliberare pentru 3 sau 6 luni este pe termen scurt, a spus Dimitrios Goranitis, partener
sunt, în general, niște restructurări „out of court“, adică în afara instanțelor, fie că sunt restructurări operaționale sau restructurări financiare“, a explicat Nicoleta Mihai, partener
condițiile în care anul trecut valoarea investițiilor în acest tip de proiecte s-a ridicat la 23 milioane euro, potrivit estimărilor companiei de consultanță în management Horváth & Partners
Angela Ganninger și-a prezentat președintelui Nicușor Dan scrisorile de acreditare semnate de președintele federal Frank-Walter Steinmeier, preluând astfel oficial mandatul de amba...
Deloitte România anunță că l-a recrutat pe Ovidiu Popescu în rolul de Partener și Lider al practicilor de sustenabilitate și de energie, poziție din care urmează să contribuie la consolidarea