Consumul de alimente și băuturi a revenit pe plus în 2026, în volum, după ce șocul majorării TVA și a altor impozite a trecut, arată datele oferite de compania de cercetare de piață
al Carrefour România, unul dintre cei mai mari retaileri de pe plan local, spune că, în magazinele Carrefour, prețurile au fost înghețate de la începutul lunii mai, iar reducerea TVA
„Crește interesul pentru aceste destinații datorită investițiilor noi, creșterii gradului de confort în unitățile de cazare, precum și dezvoltării zonelor spa și de tratament, piscine
Betty Ice, cel mai mare producător român de înghețată, nu a optat pentru plata defalcată a TVA, o măsură pe care o consideră inutilă companiilor fără istoric cu probleme.
Costurile de operare pe cursele interne sunt cu 48% mai mari decât cele de pe rutele externe, pentru că la zborurile interne se aplică TVA de 24% la costurile de survol, la taxele de
Florentina Popa își practică meseria, aceea de inginer chimist, în fiecare zi în cadrul afacerii sale cu produse cosmetice, Kosmo Line Spa, pe care a pornit-o în 2008 și pe care a reușit