Hidroelectrica și Nuclearelectrica produc mai mult de jumătate din energia destinată consumatorilor casnici, având în același timp și cele mai mici costuri de producție, conform datelor
Guvernul va reduce numărul certificatelor verzi acordate pentru producerea de energie în centrale eoliene, fotovoltaice și în microhidrocentrale, potrivit unui proiect de hotărâre de
Eolienele au produs cea mai mare parte din energia verde a României, cu excepția marilor hidrocentrale, care nu sunt eligibile pentru sprijin prin sistemul certificatelor verzi.
Tinmar-Ind, furnizor de energie cu afaceri de 311 mil. euro anul trecut, controlat de omul de afaceri Augustin Oancea, a investit circa 80 mil. euro pentru a deveni producător de energie
Nuclearelectrica, sectorul energetic a devenit cel mai important de pe bursa de la București, cu o pondere de 60% din capitalizare, iar pentru anul viitor sunt anunțate noi listări din energie
Nuclearelectrica, al doilea cel mai ieftin producător de energie din România, este confruntată cu cereri de reziliere a unor contracte pe termen lung, cumpărătorii fiind mai tentați
Acesta este format din două taxe – una este percepută pentru energia injectată în rețea de centralele electrice, cealaltă este încasată atunci când energia este extrasă din sistem de
Titlurile transportatorului de energie Transelectrica (simbol bursier TEL) s-au apreciat cu 2% în ziua în care compania a anunțat un profit dublu la nouă luni, de 303 mil. lei.