Cristian Erbașu, președintele Federației Patronatelor Societăților din Construcții:
Facilitățile din construcții reprezintă sub 1 mld. euro, dar numai cu fonduri europene, prin construcții
Construcții Erbașu, companie deținută de familia Erbașu, în asociere cu Bog’ Art, controlată de Raul Doicescu, CON-A Operation, deținută de Mircea Bulboacă, și Concelex, deținută de
Opt asocieri cu firme din construcții, printre care Construcții Erbașu (Cristian Erbașu), cu mai mulți subcontractanți, Concelex (Daniel Pițurlea) în altă asociere sau Drum Asfalt,
Saint-Gobain Glass România, divizia locală a producătorului francez de materiale de construcții Saint-Gobain a crescut de la 914 mil. lei la 968 mil. lei, respectiv 5,9%.
Problemele de autorizare și birocrația îngreunează semnificativ procesul de construcție în România, este de părere Eduard Uzunov, președinte Regatta Estate, speaker în cadrul conferinței
Topul celor mai mari 20 de companii din construcții
Cele mai mari 20 de companii din domeniul construcțiilor au înregistrat în 2016 o cifră de afaceri cumulată de 6,7 miliarde de
Aproape 700 de companii cu activitate în construcții au ajuns în insolvență sau faliment în 2021, potrivit datelor transmise de Oficiul Național al Registrului Comerțului la solicitarea