Green Deal, pactul ecologic european, este inițiativa Comisiei Europene prin care se dorește ca, până în anul 2050, Uniunea Europeană să devină neutră din punctul de vedere al emisiilor
Înmatriculările de autoturisme noi au urcat cu aproape 30% în primul trimestru comparativ cu perioada similară a anului trecut, la 22.300 de mașini, potrivit datelor Direcției Regim
Președintele Traian Băsescu a sesizat vineri Curtea Constituțională cu privire la o modificare a Legii educației naționale care instituie un nou regim utilizare a patrimoniului universităților
Prețul gazelor naturale livrate companiilor alimentate în regim reglementat va crește la 1 februarie cu 5%, măsură asumată prin acordul cu FMI și adoptată cu două luni întârziere din
Piața locală a înregistrat în iunie înmatricularea a peste 14.000 de autovehicule noi, în creștere cu 18% față de perioada similară din 2020, potrivit statisticilor Direcției Regim
Înmatriculările de mașini noi continuă să accelereze, iar declinul din primele trei luni ale anului este compensat de creșterea din lunile de primăvară, potrivit datelor Direcției Regim
Înmatriculările de autoturisme noi au crescut în ianuarie 2019 cu 19% față de perioada similară a anului trecut, la aproape 14.000 de unități, potrivit datelor Direcției Regim Permise
Numărul mașinilor noi înmatriculate pe piața locală a urcat cu 23% în 2018 față de anul anterior, la un total de 130.919 unități, potrivit datelor Direcției Regim Permise de Conducere
În septembrie EcoSport a fost cel mai bine vândut model al Ford pe piața locală și singurul cu înmatriculări de peste 100 de unități, potrivit datelor Direcției Regim Permise de Conducere