Explorările petroliere din Marea Neagră, listările din energie, cea mai sigură fiind a Electrica după reintrarea în insolvență a Hidroelectrica, și investițiile în zona de eficiență
În același timp, pentru România este o oportunitate valorificarea producției de energie excedentare, prin vânzarea către piața din Albania”, a declarat Niță, citat într-un comuicat
În perioada 2005-2013, numărul de producători de energie verde a crescut de 186 de ori, iar capacitatea instalată în acest sector a crescut de peste 217 ori, după investiții de aproape
Cei doi transportatori de energie sunt monopoluri naturale și își finanțează de obicei investițiile din tarifele reglementate percepute consumatorilor.
Companiile din energie se dovedesc a fi unii dintre cei mai generoși angajatori, în unele cazuri salariile medii nete fiind și de patru ori mai mari decât media la nivel național.
Ieri, la ora 15:46, mai bine de 25% din producția de energie locală era asigurată de eoliene, turbinele, alături de panourile solare și de centralele pe biomasă asigurând o treime din