Dincolo de principalele orașe din țară unde piața imobiliară este în creștere, există și zone ce dau semne de creștere și care vor prinde avânt în următorii ani, potrivit agenției imobiliare
Segmentul energizantelor, care în perioada 2005-2010 și-a dublat valoarea și care începând cu 2011 a dat semne de slăbiciune, ar putea reveni anul acesta pe creștere după mai mulți
Oetker, cel mai mare jucător de pe piața aditivilor alimentari, au continuat să crească anul trecut în condițiile în care și consumul a dat ușoare semne de revenire, arată o analiză
tranzacțiilor pe piața hotelieră din Europa Centrală și de Est, ca urmare a scăderii cu două cifre a ratelor de ocupare și a tarifelor medii, activitatea pe această piață începe să dea semne
Piața locală de smartphone-uri începe să dea semne de revenire după căderea dramatică a vănzărilor înregistrată imediat după instituirea stării de urgență pe fondul pandemiei de COVID
Pepiniera segmentului principal al Bursei de Valori București poate înregistra creșteri substanțiale din momentul în care Piața Principală va oferi semne clare de creștere, după un