Comisia de Examinare a Investițiilor Străine Directe (CEISD), organism înființat în 2022 și subordonat Guvernului României, analizează, din punctul de vedere al securității naționa...
Compania de servicii petroliere Foraj Sonde Craiova (simbol bursier FOSB) a anunțat încheierea a patru contracte cu producătorul și furnizorul de gaze naturale Romgaz (SNG) în data
Comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, observăm o ușoară temperare a ritmului de creștere, însă interesul pentru energia verde se menține constant.
Și oficialii companiei Softronic, care produce la Craiova singurele locomotive electrice din Europa Est, negociau anul trecut contracte în Austria și Ungaria dată fiind lipsa de comenzi
„Ca pondere în vânzările noului model estimez că un procent de 30% va fi reprezentat de persoanele fizice, care vor contracta versiunea premium a SUV-ului, în timp ce 70% vor reprezenta
prin Strâmtoarea Ormuz traversează zona noaptea, cu luminile stinse, fără telefoane și cu un singur radar în funcțiune, orientându-se după faruri și repere de pe coastă, într-un context