vor ceda 50% din salariu pentru 3 luni, CEO cedează 50% din salariu pentru 6 luni, iar cei care fac parte din managementul de top vor ceda 25% din salariu pentru 3 luni.
Irina Ionescu, fost director de comunicare la Coca-Cola HBC România, a preluat conducerea GreenPoint Management, organizație care implementează răspunderea extinsă a producătorilor
Piața a crescut foarte frumos în ultimii ani și noi am crescut împreună cu piața, în special fondurile noastre de acțiuni,a declarat Dan Dascăl, director general, BT Asset Management
Kinderpedia, companie care a dezvoltat o soluție digitală de comunicare și management pentru școli și grădinițe - utilizată în peste 2.000 de astfel de unități din România și străinătate
impozitul microîntreprinderilor, companiilor cu afaceri de peste 50 de milioane de euro și instituțiilor bancare, investitorii trebuie să privească atent către perioada următoare, după ce
În ediția din 7 martie 2022 a emisiunii ZF Deschiderea de Astăzi a fost invitat Aurel Bernat, director general al BT Asset Management, care a discutat, printre altele, despre starea
Legea Prevenției, aflată în stadiu de proiect, anulează prima amendă în cazul a 333 de contravenții din 142 de acte normative, de la nemarcarea ouălor, sancționarea e-mailurilor tip