ușoară a economiei în trimestrul al doilea (T2) din acest an, influențată și de atenuarea declinului consumului, iar pe palierul creditului privat vede „noi mici creșteri“, într-un context
Într-un context economic marcat de incertitudini și presiuni asupra costului vieții, bugetul personal revine în prim-plan ca unul dintre cele mai simple și eficiente instrumente de
Ziarul Financiar, sub umbrela programului Deloitte Technology Fast 50 Europa Centrală, pentru a vorbi despre drumul de la idee la creștere și despre accesul la finanțare, într-un context
intrat pe piața locală în 2001 când a pus practic bazele capitalismului în comerțul local cu amănuntul, reușește să împiedice migrația celor aproape 10.000 de angajațI, într-un context
ce ar fi trebuit să aibă loc cu mai bine de 10 ani în urmă, iar metoda prin care se poate ajunge în acest punct este realizarea mai multor conexiuni între sistemele informatice concepute
Brandul de bijuterii cu amprentă vocală Ostara se pregătește să vândă conceptul în franciză către doi parteneri, din Marea Britanie, respectiv SUA, în prima mutare de acest gen de la
Anul 2023 aduce un context complicat pentru fermierii români, întrucât aceștia au înființat culturi la un cost foarte mare, în timp ce prețurile pe care le pot obține pe marfă au
În acest context, funcționalitățile de economisire și investiții vor deveni din ce în ce mai importante în aplicațiile bancare, spune Robert Anghel, noul CEO al Salt Bank.
specializată în furnizarea și integrarea de soluții de securitate IT, digitalizare și infrastructură IT, se așteaptă să mențină nivelul de business din 2023 și în acest an, într-un context