10000 de rezultate în articole · cele mai relevante primele
Analize și interviuri
cele mai relevante primeleDafora își alege pe 30 iulie administratorul special
Administratorul judiciar provizoriu Casa de Insolvență Transilvania SPRL Filiala Cluj a convocat pe 30 iulie acționarii companiei de foraj Dafora Mediaș (DAFR), aflată în insolvență
Anomalia din sănătate: tarifele pentru consultații de specialitate în privat sunt și de zece ori mai mari față de nivelul evaluat și decontat de Casa de Sănătate. O simplă consultație la oftalmologie sau ORL a ajuns la 260-300 de lei la marile clinici pri
Un pacient care ajunge într-o clinică privată plătește între 260 și 300 de lei pentru o consultație la oftalmologie, ORL sau neurologie, aproape dublu față de nivelul din 2017.
Anomalia din sănătate: Tarifele pentru consultații în privat sunt și de zece ori mai mari față de nivelul evaluat și decontat de Casa de Sănătate
Un pacient care ajunge într-o clinică privată plătește între 260 și 300 de lei pentru o consultație la oftalmologie, ORL sau neurologie, aproape dublu față de nivelul din 2017.
ZF Agropower. Teofil Dascălu, CEO, Frizon Group: Fermierii care depun acum proiecte pentru irigații cu fonduri europene vor iriga peste cinci ani. Zonele cu infrastructură pentru irigații, făcută înainte de ’90, vor fi complet irigate în 20 de ani
Acest an agricol a debutat cu o umiditate scăzută în sol și cu un regim de precipitații pe măsură, astfel că problema apei a fost, din nou, pusă pe masă.
Vodafone a finalizat achiziția Telekom România Mobile. Nedim Baytorun, CEO al Vodafone România: Este un moment „crucial“ pentru piața telecomunicațiilor din România, se creează premisele pentru investiții semnificative
Vodafone România, unul dintre cei mai mari jucători de pe piața locală de comunicații, a anunțat miercuri finalizarea achiziției Telekom România Mobile Communications, operațiune
Monica Tamaș, Unilever România & Moldova: 2026 va fi un an al maturizării strategice pentru multe companii din România. Pentru noi, România rămâne un pilon esențial în arhitectura regională
Monica Tamaș, general manager Unilever România & Moldova, se așteaptă ca 2026 să fie un an provocator din punct de vedere economic, context în care familiaritatea și încrederea în
Investiți în România! Frédéric Lamy, Leroy Merlin România: Ne uităm spre o rețea de 35-40 de magazine în România și vânzări anuale de un miliard de euro
Retailerul francez de bricolaj Leroy Merlin, cu 18 magazine în România, se îndreaptă către dublarea numărului de unități de pe piața locală, în contextul unui trend ascendent pe care
Valentin Petrof, ManpowerGroup România: România trebuie să țină tinerii în țară pentru a atrage investiții străine noi
Deși România trebuie să le ofere acestora șansa de a experimenta lucruri noi, aceasta trebuie să găsească și motive pentru care ei să își dorească să se întoarcă acasă.
Henk Paardekooper, președinte RBS România: Sistemul bancar din România este stabil, în ciuda pierderilor de anul trecut
În ciuda pierderilor suferite de sectorul bancar anul trecut, România rămâne o piață stabilă, consideră Henk Paardekooper, președinte RBS România, prezent la ZF Bankers Summit ‘13.