& Gas SRL și WESEE SRL, care reunesc, în prezent, peste 600 de angajați și au generat o cifra de afaceri consolidată, la nivelul anului 2018, de peste 110 milioane de euro.
Astfel, creșterea cu 12% a înmatriculărilor de companii noi din România, la 36.000 de entități în primul trimestru nu mai stă pe umerii SRL-urilor (nivel constant în primele trei luni
Deși tânărul antreprenor și-a depus proiectul în luna martie a anului 2011, magazinul Seven, deținut de Alido D&D Outlet Store SRL-D, și-a început activitatea abia în luna noiembrie
stadiul în care a primit invitația formală de a adera la OCDE, urmează să vadă ce criterii îndeplinește, ce recomandări i se fac și cum se aduc la îndeplinire, spune Luca Niculescu, secre
evoluție determinată de procesul de acumulare de acțiuni, în special la BRD Soc Gen, dar și pe fondul aprecierii cotațiilor din portofoliu, potrivit datelor agregate de ZF din cel mai recen