istorică, construită în jurul anului 1880 de către familia Ghica-Deleni, care atrage astăzi zeci de evenimente anual, de la nunți și alte evenimente private până la cele corporate, precum
a răspuns “evident că da”.
“Nu mă gândesc că în noiembrie lucrurile se închid, pentru că dacă m-aș gândi așa, ar trebui să peticesc și nu să construiesc.
cu abonament sau cartele preplătite ai Cosmote România care dețin un smartphone cu sistemul de operare Google Android vor putea utiliza fără costuri timp de șase luni versiunea premium
Premiul acordat NNDKP reprezintă recunoașterea internațională a performanței, profesionalismului și rezultatelor obținute de Centrul de Excelență în Litigii Fiscale al NNDKP (NNDKP
Atunci antreprenoarea a primit premiul Antreprenoriat feminin de 15 ani pentru implicarea sa în businessul companiei Fierctc Sibel din GalațI, o companie mult mai puțin vizibilă șI
a făcut o ofertă de investiție uneia dintre echipe însă, după mai multe runde de negocieri nu s-a ajuns și la un acord, astfel că fondul nu a putut anunța un câștigător pentru „premiul