Prețul de vânzare al laptelui de capră la poarta fermei este între 1,2 și 1,8 lei în sezon, iar în afara sezonului ajunge la circa 3,5 lei pe litru, potrivit reprezentanților Asociației
„Cele mai bune programe pentru domeniul creșterii porcilor le au spaniolii pentru că au ferme mijlocii asociate în structuri de tip cooperative, ferme mari și foarte mari și au unități
Amenda care poate fi dată de Consiliul Concurenței firmelor care încalcă legea variază între 0,5% și la 10% din cifra de afaceri a companiei, echivalentul profitului firmei pentru o
„Campionii locali“, cele mai mari firme din cele 42 de județe ale României au înregistrat anul trecut venituri cumulate de 26 de miliarde de euro, în creștere cu 4%, echivalentul a
Construcțiile au ajuns să reprezinte aproape 9% din PIB-ul României în 2025, cea mai mare pondere din Uniunea Europeană și aproape dublu față de media europeană, însă sectorul se c...
Agricola are lanț integrat doar pe partea de carne de pasăre, pentru că își crește puii în propriile ferme (Puiul Fericit, Puiul Fermierului, Puiul Familist, Puiul Antistres), dar carnea
Toți jucătorii din piața farma se supun unor reguli făcute de Ministerul Sănătății, scopul acestor reguli ar trebui să vizeze în primul rând starea de sănătate a populației, accesul
La polul opus se află firme precum Prored Partners, o companie de consultanță în management cu o capitalizare de 3,6 miliarde de yeni (22,7 milioane de dolari), și Phil Company, o firmă