Finanțarea și soluțiile prin care acest model poate fi pus în practică vor fi discutate la Romania Affordable Housing Summit 2026, organizat de FIDES, alături de Confederația Patronală
CloudHero, platformă de cloud hosting gândită pentru programatorii IT sau companii mici din zona de IT aflate la început de drum care nu au au cunoștințele tehnice și infrastructura
Holdingul ROCA Industry, înființat de ROCA Investments pentru piața materialelor de construcții, are în pregătire proiecte de investiții de circa 30 de milioane de euro prin care
În prima ediție de săptămâna aceasta a emisiunii ZF Deschiderea de Astăzi a fost invitat Radu Cojoc, broker al Goldring, unul dintre cei mai activi intermediari de la Bursa de Valori
Dacă dorește să-și organizeze afacerea astfel încât să–și centralizeze participațiile printr-un holding ( iar eu personal promovez ideea de holding românesc ) atunci orice vânzare a
pentru rambursarea de capital și câștiguri din investiții către investitorii Grupului din care V4C Eastern Europe Holding V Limited face parte”, se arată în prospectul de listare a
Compania este controlată în proporții egale de 27,7% de OA Liviu Holding Invest și Vinci Ver Holding, vehiculele de investiții ale fondatorilor Andrei Liviu Diaconescu și Victor Căpitanu
Primii trei crescători de bovine de carne din România sunt Karpaten Meat din Sibiu, Pajo Holding din Prahova și Maria Trading din Călărași, care au încasat subvenții de 4,4 milioane