Banca Transilvania (TLV), cel mai mare emitent bancar local listat, și-a răscumpărat în perioada 21-25 noiembrie aproximativ 1,56 milioane de acțiuni proprii la un preț mediu de 2,35
Banca Transilvania a ajuns la o cotă de piață de aproape 13% în acest an, iar pentru 2017 urmărește să crească nivelul la 13,5%-14% și va continua să “se uite“ și la băncile care
Nici nu visam atunci să intru în sistemul bancar, după cum nu știam că viața mă va duce ulterior în Cluj-Napoca, iar mai apoi, după alți ani, la Banca Transilvania.
Acțiunile Băncii Transilvania (TLV), cele mai lichide de la bursa românească, se tranzacționează la valoarea 9 a indicatorului PER (price earning ratio), cel mai utilizat indicator
Banca Transilvania, a doua cea mai mare bancă locală după active și unul dintre cei mai activi investitori din sistemul bancar, l-a trimis pe Bogdan Pleșuvescu să preia conducerea Victoriabank
Banca Transilvania l-a recrutat pe Cosmin Călin de la Banca Românească pentru a prelua poziția de director executiv pe zona de large corporate, conform unor surse de pe piața bancară
Un proiect de anvergura Via Transilvanica poate merge mai departe nu doar prin munca inițiatorilor și a celor implicați direct în acest proiect, ci și prin implicarea comunităților
Un nou sector al traseului Via Transilvanica, ce trece prin satul Uila și comuna Batoș, zonă cunoscută pentru livezile de mere, a fost deschis pentru drumeți.