finanțare de la stat începând cu 2011 pentru a-și pune pe picioare afaceri de tip „debutant” au pus lacăt start-up-urilor, arată cele mai recente date publicate de Oficiul Național al
Astfel, activele nete ale fondurilor de obligațiuni au crescut cu 3% în luna aprilie, la 4,627 miliarde lei, iar activele nete ale fondurilor din categoria “Altele” au scăzut
unei persoane juridice din alt stat membru al Uniunii Europene sau dintr-un stat din Spațiul Economic European, vor beneficia de avantajul fiscal al creditului fiscal extern acordat
Dividendul ar avea unul dintre cele mai bune randamente de pe piață, de 17% raportat la prețul de închidere al acțiunilor TEL în ședința de luni 24 noiembrie.
Vânzările de gaze naturale ale OMV Petrom (SNP) au scăzut cu 18% în primul trimestru al anului, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, în contextul în care vremea relativ caldă