CEO Distributie Oltenia spune că în Oltenia, în zona de distribuție a companiei, sunt peste 50.000 de prosumatori conectați la rețele și aproape 600 MW instalați pe acoperișurile clienților
Până acum, investițiile ENGIE în producția de energie verde din România au ajuns la 320 de milioane de euro pentru 248 MW instalați, cu obiectivul de a atinge 1.000 MW până în 2030.
În acest moment, pe plan local funcționează 3.000 MW de proiecte eoliene și 1.350 MW de proiecte solare, la nivelul întregului sistem energetic fiind instalați circa 20 GW din care
este semnificativă dacă ținem cont de faptul că acum, în total, funcționează 3 GW de proiecte eoliene și 1,3 GW de proiecte solare, la nivelul întregului sistem energetic fiind instalați
Acum, în total, funcționează
3.000 MW de proiecte eoliene și 1.350 MW de proiecte solare, la nivelul întregului sistem energetic fiind instalați circa 20 GW din care funcționează
♦ Deși se vehiculează un potențial pentru energia eoliană de peste 70 GW în Marea Neagră (tot sistemul energetic local are 18 GW), în realitate ar putea fi instalați circa 10 GW ♦
de 837.866 mp în intravilanul orașului Giurgiu, unde urmează să dezvolte un parc fotovoltaic de dimensiuni mari cu o putere instalată totală cuprinsă între 40 și 60 de MWp – MW instalați
tehnice a echipamentelor, a calității si volumelor realizate, urmând ca numărul indicatorilor monitorizati să se mărească de câteva ori în perioada următoare; senzori inteligenți instalați
Fast-forward până la jumătatea anului 2023, clubul prosumatorilor ajunsese la 77.638 de membri, cu 973 MW instalați pe acoperișuri și investiții de peste 1 miliarde de euro în producția
Pentru 2026, în baza avizelor tehnice de racordare existente acum ar trebui puse în funcțiune proiecte eoliene cu o capacitate de aproape 500 MW, în 2027 ar trebui instalați alți