România, adică una din patru bănci, au înregistrat pierderi la finalul primului trimestru (T1) din acest an, în timp ce celelalte bănci (mai mult de 72%) au fost pe profit, într-un context
Într-un context marcat de presiuni tot mai mari pentru decarbonizare și securitate energetică, evenimentul va aborda teme esențiale precum proiectele de captare și stocare a carbonului
afaceri, atât pentru firmele românești conduse de antreprenori locali cât și pentru business-uri străine, care au fost nevoite să-și restructureze activitatea și să o adapteze la noul context
În acest context, sectorul tehnologic oferă în continuare oportunități pentru investitorii care caută acțiuni tranzacționate la multipli mai reduși, consideră Rareș Mihăilă, administratorul
Într-un context de criză, oamenii redescoperă faptul că e bine să îți organizezi finanțele personale sau ale familiei și să fie mai atenți de unde le vin banii și pe ce îi cheltuie,
Cazul nu va fi singular, România fiind luată în calcul de mai multe companii pentru a-și aduce aici centrul regional, atât în contextul pandemiei, cât și în context geopolitic.
Conceptul New Urban, adus la Cluj odată cu finalizarea proiectului Cluj Business Campus, o investiție totală de 27 mil. euro, este un pionierat în zona dezvoltărilor imobiliare mixte
Uneori, ea are în spate un plan concret, o pasiune și un scop bine definit, dar alteori rămâne la nivelul de trend al generației Z, o generație în care libertatea este poate cel mai
Dezvoltatorii imobiliari iau în calcul mai des să investească în ansambluri rezidențiale care respectă conceptul nZEB, care face referire la eficiența energetică a construcțiilor
Astfel, el vede pentru 2026 o creștere economică sub estimările instituțiilor internaționale și ale băncilor, într-un context în care consumul – principalul motor al economiei – dă