banking, Banca Comercială Romana, a spus, la videoconferința ZF Visa “Mobilitate urbană în era plăților digitale”, că numărul de tranzacții cu cardul sau telefonul din mijloacele de transport
o ofertă de cursuri internaționale desfășurate integral online, adresate profesioniștilor și companiilor interesate de dezvoltarea competențelor în domenii precum energie, transport
În ceea ce privește domeniile, cele mai multe insolvențe au venit din zona de comerț (718 dosare), construcții (691 dosare), transport și depozitare (372 dosare) și industria prelucrătoare
Pe 28 iulie 2023 Bursa de Valori București a procesat tranzacții speciale cu 2,76 milioane de acțiuni ale transportatorului fluvial Transport Trade Services (TTS), echivalentul a 4,6%
Carpați Sibiu, parte a GRAMPET Group, a semnat două contracte cu Transelectrica, în valoare totală de peste 142 milioane lei, pentru modernizarea și extinderea infrastructurii de transport
Chauffeur Express este prima companie care folosește inteligența artificială în programarea curselor în sectorul de transport privat persoane din Canada.
Florea Grup din Alba, un business care derulează activități de construcții, turism, distribuție de carburanți și transport fondat în urmă cu 30 de ani de frații Marcel și David Florea