10 miliarde de euro disponibili la investitorii instituționali locali, din care circa 3,2 miliarde de euro la fondurile mutuale, 3,2-3,3 miliarde de euro la fondurile de pensii și cam
În cei doi ani de când nou Cod al Muncii a intrat în vigoare, iar perioada de probă a crescut, piața locală a muncii s-a mai relaxat, iar angajatorilor le este mai ușor să își evalueze
Puși în fața evaluărilor impuse de noul Cod al Muncii, a creșterilor salariale tot mai mici sau, în unele industrii, inexistente și a incertitudinii economiei din următorii ani, majoritatea
de criză, preferă să-și construiască sau să-și renoveze locuințele cu materiale produse în România, deoarece sunt mai ieftine, jucătorii locali mizând de altfel pe acest avantaj comp
Guvernului de a înăspri legislația insolvenței, sub pretextul numărului mare de cazuri prin care anumite firme au fraudat bugetul de stat și alți creditori, a fost implementată printr-un cod
Constructorul de conducte magistrale și instalații pentru gaze naturale Condmag Brașov (COMI), controlat de omul de afaceri Gheorghe Călburean, a anunțat că a câștigat alături de alți
Constructorul de conducte magistrale pentru transportul gazelor naturale Condmag Brașov (COMI), controlat de omul de afaceri Gheorghe Călburean prin intermediul Dafora Mediaș, a raportat
Datoria uriașă, aura apocaliptică cu care uneori politicienii își înconjoară con flictele legate de reducerea cheltuielilor, perspectiva inflației accelerate evocată ca urmare a strategiei
RVA Insolvency Specialists, compania lui Arin Stănescu, a fost desemnată de Tribunalul Dâm bovița să administreze judiciar combinatul siderurgic Mechel Târgoviște (COS), care a intrat