Apropiindu-se de sfârșitul celui de-al doilea trimestru al anului, investitorii de la BVB urmăresc datele de înregistrare și plată a dividendelor, analizând totodată situațiile financiare
E foarte important să fie un producător de încredere pentru că dacă folosești o soluție VPN de la cineva necunoscut, toate datele tale vor trece prin furnizorul respectiv și pot fi
Postolache și-a început cariera în cadrul companiei IT Matrix SRL în 2002, iar din vara anului 2003 s-a angajat ca software developer la Synygy Europa, companie care oferă soluții
Astfel, a fost aleasă în CS Mihaela Mitroi, consultant fiscal cu experiență de peste 25 de ani în cadrul unora dintre cele mai mari firme de consultanță și managing partner în cadrul
de Sanctis, care l-a înlocuit pe Karl von Rohr în urmă cu un an, divizia a redus drastic cheltuielile cu consultanții externi, punând capăt unor proiecte care implicau Boston Consulting
În perioada 2002-2010, VMB Partners, consultant în vederea atragerii de fonduri pentru autorități publice locale, deținea 83% din piața de consultanță a emitenților, după care a suferit
♦ Nu există consultant sau avocat din piața energiei, petrolului și gazelor care să nu menționeze OUG 114 privind instituirea unor măsuri fiscale ca fiind una dintre principalele provocări
calibrate așteptările cu realitatea, deoarece această neconcordanță poate avea un impact semnificativ asupra moralului tinerilor, a spus Oana Anton, senior employee relations consultant