Odată cu încheierea lunii iunie și începerea oficială a celui de-al doilea semestru din 2024, Horia Gustă, președintele Asociației Administratorilor de Fonduri din România (AAF), a
Odată cu încheierea lunii iunie și începerea oficială a celui de-al doilea semestru din 2024, Horia Gustă, președintele Asociației Administratorilor de Fonduri din România (AAF), a
Firma de avocatură RTPR a reprezentat Bookster în investigația Consiliului Concurenței în care mai multe edituri și asociația de profil a acestora au fost amendate pentru activități
Potrivit unui studiu realizat pentru Asociația Producătorilor de Mobilă din România – APMR și pentru Asociația Română pentru Design și Inovație – ARDI, industriile românești de mobilă
Conferința “Contextul economic și legislativ pentru dezvoltarea sectorului suinelor în România”, organizată de Carmistin și Asociația Fermierilor din România, a propus o dezbatere privind
Asociația pentru Pensiile Administrate Privat din România (APAPR) solicită autorităților majorarea plafonului de deductibilitate pentru contribuțiile la pensiile facultative (Pilonul
România este pe primul loc în UE la suprafata cultivată cu porumb pentru boabe, dar raportat la productie lucrurile se schimbă, a declarat Cristina Cionga, director adjunct, Asociația