O decizie, care nu este definitivă, a Tribunalului Ialomița, obliga pe „pârâta SC Blue Air Airline Management Solutions SRL (actualul proprietar al Blue Air-n.red.) să restituie debitoarei
Administratorul judiciar provizoriu Casa de Insolvență Transilvania SPRL Filiala Cluj a convocat pe 30 iulie acționarii companiei de foraj Dafora Mediaș (DAFR), aflată în insolvență
Un pacient care ajunge într-o clinică privată plătește între 260 și 300 de lei pentru o consultație la oftalmologie, ORL sau neurologie, aproape dublu față de nivelul din 2017.
Un pacient care ajunge într-o clinică privată plătește între 260 și 300 de lei pentru o consultație la oftalmologie, ORL sau neurologie, aproape dublu față de nivelul din 2017.
Acest an agricol a debutat cu o umiditate scăzută în sol și cu un regim de precipitații pe măsură, astfel că problema apei a fost, din nou, pusă pe masă.
RILUG SRL (un punct de lucru interior), realizare componente electrice contoare cu SC. AEM SRL (două puncte de lucru interioare)“, a mai spus Ioan Băla.
În ședința de joi, CNA a respins solicitările primite de la SC Pro TV SA și de la SC Antena TV Group SA de reanalizare a sancțiunilor aplicate marți, respectiv suspendarea emisiei posturilor