Allianz-Țiriac, cea mai mare companie locală de asigurări, va distribui acționarilor sub formă de dividende 60% din profitul net obținut anul trecut, ceea ce înseamnă o sumă de 33
Sergiu Manea, 42 de ani, vicepreședintele executiv al BCR, a avut anul trecut venituri nete de 1,97 milioane de lei din mandatul de la BCR, ceea ce înseamnă o medie lunară de 164.000
mil. lei (circa 84 mil. euro), în condițiile în care 2011 s-a încheiat cu un rezultat net de 96 mil. euro după standardele internaționale de raportare.
Având în vedere că softiștii sunt scutiți de unele impozite, salariile nete ale acestora sunt, de regulă, cu 20% mai mici decât cele brute (nu cu 30%, cum e în cazul celorlalți angajați
SIF Oltenia (SIF5) a înregistrat în luna februarie cea mai accelerată creștere a activului net, de 15,4%, iar SIF Transilvania (SIF3) a fost cea mai profitabilă, câștigând 21,5 milioane
GeCAD NET va încheia acest an cu afaceri de 3,5-3,6 mil. euro, de la 3,1 milioane în 2011, pe fondul majorării numărului de clienți IMM-uri cu 20% și al avansului cererii de soluții
Vodafone România, al doilea jucător de pe piața locală de telefonie mobilă, a primit de auditorul independent p3 communications, cu sediul în Germania, după o serie de măsurători r...
Un angajat pe poziția de librar are un salariu care variază, în medie, între 500 și 650 de euro net pe lună, după cum arată datele de la platforma de recrutare online BestJobs.
Un angajat pe poziția de barista are un salariu care variază, în medie, între 600 și 700 de euro, arată datele de la platforma de recrutare online BestJobs. Un barista este un prof...
Un lucrător comercial are un salariu care ajunge, în medie, la 500 de euro net pe lună, după cum arată datele de la platforma de recrutare online BestJobs.