Afacerile MCA Grup au scăzut ușor anul trecut, la 7,5 milioane de euro, pe o piață care s-a menținut la un nivel constant, a anunțat, marți, producătorul de uși de garaj și rulouri
Firma de securitate Grup Est Security, deținută de Alexandru Cucoș, a semnat cu Enel Distribuție Muntenia în asociere cu Enel Energie Muntenia un contract în valoare de 9,4 milioane
Ministrul Muncii, Mariana Câmpeanu, a declarat, joi seară, că s-a format la minister un grup de lucru pentru modificarea Legii persoanelor cu handicap, în condițiile în care există
Ministrul de Externe, Cristian Diaconescu, a declarat, miercuri, pentru MEDIAFAX, după o întrevedere cu secretarul de Stat american Hilary Clinton, că va fi înființat un grup de lucru
Funcționarea sistemului energetic și alimentarea consumatorilor, atât a populației, cât și a companiilor, nu sunt puse în acest moment în pericol de creșterea consumului de energie...
Măsura vine ca urmare a deciziei luate la nivel de grup prin care operațiunile similare de resurse umane și contabilitate vor fi regrupate în unități de servicii comune care vor purta
Principalul grup de lobby din agricultură al UE a desfășurat o amplă campanie menită să slăbească strategia Europei privitoare la alimentele sustenabile, relevă documente obținute de
Mihaela Crciun, fostul director de resurse umane al combinatului siderurgic Liberty Galați, a preluat de la 1 iulie funcția de director de resurse umane al Grup Feroviar Român (GFR)
GTC a vândut clădirea de birouri Cascade cu un profit net de 1,6 mil. Euro (Ă20%) față de achiziția din 2017. Tranzacția pentru clădirea de birouri clasa A din București a fost înc...