urmărește evoluția celor mai tranzacționate 25 de acțiuni de la bursa românească, iar pe parcursul anului 2017 a urcat cu 24% dacă în calcul sunt luate și dividendele ♦ Recent, structura sa
Mi-ar fi plăcut ca Marea britanie sa ramana in UE. Cred că oamenii au fost furioși cu privire la activitatea economică a Londrei, care a devenit deconectată de restul țării.
Compania Romelectro SA, unul dintre cei mai mari contractori generali pentru proiecte energetice, a contractat o facilitate în valoare totală de 150 milioane de lei de la Eximbank,
septembrie 2018, Unitatea 2 a CNE Cernavodă a fost reconectată la Sistemul Energetic Național după ce au fost finalizate lucrările începute acum patru zile, a anunțat SN Nuclearelectrica SA
Este neobișnuit ca o monedă care a surprins prin rezistența sa la crize cum este euro să simtă șocurile dintr-o economie aparent neimportantă pentru zona euro cum e cea a Turciei.
minim din Coreea de Sud va crește de anul viitor cu 16%, la 7.530 woni/oră (5,72 euro), cea mai mare creștere din 2001, ceea ce dă președintelui Moon Jae-in o victorie în încercarea sa