Saloanele vor avea o suprafață totală de peste 600 de metri pătrați și vor fi amplasate în Terminalul Plecări – unul în zona Schengen, iar celălalt în zona Non-Schengen.
Petro, moneda virtuală a Venezuelei, va fi lansată în câteva zile și va avea în spate 5,3 miliarde de barili de petrol cu o valoare de 267 miliarde de dolari, aceasta având rolul de
Grupul Galtour – Dunărea din Galați, cu activități în sectorul agențiilor de turism, al hotelurilor și restaurantelor, a cumpărat un teren cu o suprafață de 10.000 de metri pătrați
Compania farmaceutică Ropharma (RPH), controlată de mai multe societăți înregistrate în Cipru, a primit aprobarea acționarilor pentru vânzarea unui teren de 8.852 de metri pătrați în
Acțiunile europene au înregistrat pierderi luni, 9 octombrie, pe măsură ce confruntările militare din Orientul Mijlociu i-au îndreptat pe investitori către active mai sigure, precu...
Mai multe grafice și tabele din domeniul Bănci&Asigurări Mai multe grafice și tabele din domeniul Business Construct Mai multe grafice și tabele din domeniul Profesii Materialul a...
Președintele Taiwanului, Tsai Ing-wen, a comandat prima prima serie de avioane F-16 pentru a consolida apărarea insulei în timpul tensiunilor crescânde dintre Taipei și Beijing, potrivit
Credit Suisse a întocmit o serie de planuri pentru o restructurare în trei părți, într-o încercare a creditorul elvețian de a scăpa de umbra ultimilor trei ani de scandaluri, scrie
PepsiCo inc. a crescut prețurile gustărilor și băuturilor sale cu o medie de 17% de la an la an. Producătorii de bunuri de larg consum urmăresc să vadă dacă pot face același lucru...
Blocul petrolier și de gaze Han Asparuh din Marea Neagră al Bulgariei este estimat a avea potențialul de a produce în total 13 miliarde de metri cubi de gaze naturale pe an din două