Grupul german Dräxlmaier, cu afaceri globale de 2,9 mld. euro și peste 50.000 de angajați, a ajuns în prezent la 15.000 de angajați în cele cinci fabrici din România, însă procesul
Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii IFN (FNGCIMM) a lansat procesul de selecție a intermediarilor financiari eligibili pentru implementarea
Piața imobiliară nu ar trebui taxată complet pentru proiectele cu nereguli, iar legislația ar trebui să rămână un element predictibil în procesul de construire, sunt de părere membrii
Piața de publicitate online își va continua expansiunea în următorii ani, iar acest lucru se datorează faptului că firmele vor aloca un procent din ce în ce mai semnificativ din bugetele
Ministerul pentru Societatea Informațională (MSI) a demarat procesul de privatizare a companiei naționale Poșta Română și intenționează să selecteze un investitor care va prelua 51%
Raiffeisen, prima bancă locală care a renunțat la depozite cu scadența de o lună, afirmă că decizia a fost luată datorită conjucturii actuale și că reprezintă un pas în procesul de
Cosmin Malureanu, CEO al Ascendia, spune că componenta socială în procesul de învățare a unui copil este cea mai importantă, de aceea e-learningul nu poată să înlocuiască modul de a
Pentru a atrage investitori și pentru a deveni competitivă la nivel regional, România trebuie să accelereze procesul de modernizare a infrastructurii, este de părere Zoltan Brassai
„Managementul performanței este unul dintre cele mai cunoscute procese organizaționale, dar și unul din cele mai criticate și contestate procese. (…) Timp de zeci de ani