În prezentarea forumului economic România-Franța, ediția din 2018, organizat de guvernul României și de Ambasada Franței la București, se arată că în economia românească activează 2.300
De exemplu, acum câțiva ani, ambasada Austriei avea un proiect prin care cheltuia sute de mii de euro pe an doar pentru a promova orașul Viena în București.”, a spus Cătălin Mahu.
Printre chiriașii Enescu Offices 11, potrivit panoului instalat la intrare, se numără ambasada Norvegiei, operatorul de curse aeriene Air France – KLM, producătorul de cosmetice Oriflame
este mai mare decât cel de piață, ceea ce pune probleme serioase vizavi de rentabilitatea unui astfel de proiect“, a continuat Ilie Bolojan, care a mai precizat că deja a informat Ambasada
Un an mai târziu, Xinjiang Production and Constructions Corps a luat în arendă „5% din Ucraina“ (echivalentul teritoriului Belgiei) pentru a cultiva cereale și a crește animale
Mai mult, grupul franco-belgian Louis Delhaize, acționarul hipermarketurilor Cora din România, tatonează în prezent din nou vânzarea operațiunilor locale, potrivit surselor ZF.
Profi a trecut în fața Mega Image la deschideri după ce timp de aproape trei ani belgienii au fost “campionii” expansiunii cu zeci, chiar peste 100 de magazine pe an.