Producătorul timișorean de sisteme și corpuri de iluminat Elba, furnizor de faruri pentru grupuri auto precum Dacia-Renault sau Skoda, a negociat vânzarea unui teren de aproximativ
obligă constructorii în această privință și soluții pe măsură, iar ca efect cu toții vedem cum au evoluat șantierele în ultimii 20 de ani, faptul că există mai multă organizare, sisteme
Potrivit informațiilor publice, în acest moment compania din Cehia realizează baterii pentru stocarea energiei și sisteme pentru proiecte de energie verde.
în zece sisteme să extragă informațiile, ci doar să le interpreteze și să opereze mai ușor și mai bine”, spune Ciprian Oțel, UiPath, în cadrul conferinței.
Multe organizații (40%) încă se bazează pe sisteme de generație veche pentru a-și proteja datele fără a aprecia pe deplin impactul negativ pe care îl poate avea asupra activității lor
Furnizorul german de sisteme de pompare a apei Wilo a investit 6,9, milioane de euro în construcția unui sediu în Otopeni, de unde nemții urmează să gestioneze operațiunile pentru zece
Enevo Group, companie românească specializată în inginerie electrică și sisteme de automatizare pentru sectorul energetic, anunță crearea unor noi divizii în cadrul companiei, în linie
fotovoltaice, vrea să valorifice oportunitatea parcurilor fotovoltaice plutitoare și lucrează în prezent astfel de proiecte, în timp ce se pregătește să deschidă prima fabrică de sisteme
Investițiile în sisteme de irigații nu mai sunt opționale, ci parte integrantă a strategiei fermei, pe fondul creșterii competitivității și a fenomenelor meteorologice extreme, a