Lanțul de hipermarketuri Kaufland, liderul pieței locale de profil, va construi un al treilea depozit logistic în România, în regiunea Moldovei, acesta urmând să deservească magazinele
Aceeași măsură preventivă a fost dispusă în cazul administratorul public al județului, Radu Ispas, și al lui Gabriel Bâgiu, administrator al SC Ramb Sistem SRL.
Compania de curierat General Logistics Systems( GLS) România, parte din grupul cu același nume, controlat de britanicii de la Royal Mail, a atins anul trecut pragul de 112 mil. lei
contextul în care majoritatea timpului o mașină nu este folosită, susține Christian von Albrichsfeld, head country Continental România, prezent în cadrul conferinței ZF Transport, Logistics
cât și pentru cele din jur, potrivit datelor companiei de consultanță imobiliară Colliers International, prezentate în cea de-a treia ediție a evenimentului ZF Transport, Logistics
care era dorită să se întample în 2016, asistăm la ridicarea unor bariere, a declarat Radu Dinescu Secretar General, Uniunea Transportatorilor Rutieri din Romania la ZF Transport&Logistics
PricewaterhouseCoopers Tax Advisors & Accountants SRL, D&B David și Baias S.C.A. și George Butunoiu Group SRL), mandatul membrilor celui precedent încetând de drept”,