Nivelul calității vieții și al bunăstării sociale a stagnat în 2023 la nivel global, pentru prima dată în ultimii 10 ani, România urmând tendinta generală și plasându-se pe locul 44
Segmentul premium de pe piața de smartphone-uri din România, care cuprinde telefoanele cu prețuri de peste 600 euro, va depăși anul acesta pragul de un miliard de euro ca valoare și
România nu are o dată țintă pentru adoptarea euro, la fel ca Cehia, Ungaria și Polonia, iar după ce în ultimii ani devenise fruntașă în privința îndeplinirii criteriilor de la Maastricht
vechi companii de pe piața locală de IT, Apcom IT Distribution, care a funcționat anterior sub numele IRIS, și care este unicul distribuitor autorizat al gadgeturilor Apple din România
Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri (FNGCIMM), o verigă esențială pentru garantarea creditelor date de bănci în România, care s-a remarcat prin programele din seria
Datele din piața muncii arată că numărul angajaților este în creștere, rata șomajului nu crește, iar salariile cresc, totuși, România are cel mai mare procent de tineri NEETs din Uniunea
România avea la final de 2024 o populație activă (15-64 ani) de 8,3 milioane persoane, rata de ocupare fiind de 63,8%, în creștere față de anul anterior cu 0,8 puncte procentuale, arată
UniCredit Bank România a anunțat că Moody's Ratings a atribuit pentru prima dată ratinguri băncii, acordând calificativul Baa1 pentru depozite și emitent pe termen lung, precum și calificativele
Aceasta va fi cel mai scump și complex drum realizat vreodată în România și chiar Europa, având în vedere faptul că nu va traversa un singur lanț muntos, ci trei șiruri paralele –