Inginerul agronom Constantin Chimișliu, proprietarul companiei Biochem din Constanța, care distribuie către fermierii români semințe de cereale, pesticide și îngrășăminte, spune
în cei opt ani de zile care au trecut de la introducerea acestui serviciu, conform datelor comunicate de Autoritatea Națională de Reglementare în Comunicații (ANCOM).
Compania HCLTech, ce oferă consultanță și servicii IT&C, care are o echipă de 1.000 de angajați la nivel național și afaceri de peste 35,8 mil. euro în 2022, a transmis printr-un comunicat
Cel mai bogat ministru din guvernul Dăncilă este Viorel Ștefan, actual vicepremier, cel care deține 9% din firma TTS (Transport Trade Services SA), companie parte a unui grup ce a
serviciilor de business din România cuprinde 280 de companii și peste 131.000 de angajați, adică 2,4% din totalul angajaților din economia românească, conform datelor Asociației Business Service
Cristian Forgacs, inginer agronom la Leen Off Road, care comercializează căpșuni și porumb zaharat sub brandul Doar Mia, a spus că au existat probleme legate de fluxul comenzilor din
„Rezultatele ne susțin părerea conform căreia Oracle este bine poziționat pentru a deveni al treilea sau al patrulea furnizor de servicii de cloud și al doilea furnizor de servicii
Florin Godean, country manager al furnizorului de servicii privind forța de munca Adecco, afirmă că, din experiența sa și a companiei pe care o conduce, mulți dintre executivii români