cunoscut în primul rând pentru poziția de fondator și fost acționar al firmei de consultanță imobiliară Eurisko, afacere vândută la începutul anului 2008 grupului american CB Richard Ellis
Târgoviște (INBO), producător de lapte și brânză deținut majoritar de SIF Oltenia (SIF5), a anunțat luni la Bursa de Valori București că producătorul de electrocasnice Electroargeș (ELGS
Ministrul economiei Radu Oprea a emis un ordin de ministru prin care este modificată legea privind normele metodologice privind eliberarea certificatelor de clasificare a structurilor
Comisiile pentru tehnologia informației, pentru apărare, ordine publică și siguranță națională și juridică, de disciplină și imunități din cadrul Camerei Deputaților au emis ieri, într-o
Analiștii de la Goldring au emis primul raport de analiză pentru compania românească de inginerie și tehnologie Simtel Team (simbol bursier SMTL), care în 2024 vrea să facă transferul
perspectivei inflației, inclusiv în contextul calendarului electoral 2019-2020, iar accentuarea deficitului de cont curent devine tot mai preocupantă, se menționează în comunicatul BNR emis
studenților din anii III și IV de la anumite specializări din cadrul Universității Politehnice București burse de studiu în valoare de 2.000 de lei lunar, arată comunicatul de presă emis
Bugcrowd a fost fondată în 2012 în Sydney, Australia, de către Casey Ellis, Chris Raethke și Sergei Belokamen, cu obiectivul de a revoluționa testarea de securitate, punând la un loc