cei mai mari operatori privați de servicii medicale din zona de vest a României, ajungând astfel la o deținere de 68% din capitalul social al grupului de firme.
Compania americană 3Pillar Global, specializată în furnizarea de servicii IT, și-a mărit echipa locală cu 130 de persoane în prima jumătate a acestui an, ajungând astfel la peste 450
Veniturile din servicii ale Vodafone, al doilea jucător de pe piața locală de telefonie mobilă, au crescut cu 2,9% în perioada aprilie - iunie (primul trimestru al anului fiscal) la
Furnizorul britanic de software și servicii de IT Endava, care are și acționari minoritari români, cu afaceri de 311,9 mil. lei (69,5 mil. euro) și un număr mediu de peste 1.800 de
Itron Holding Hungary, divizia ungară a companiei americane de servicii tehnologice Itron, a inaugurat un centru de excelență în urma unei investiții de 2 miliarde de forinți (10
Veniturile din servicii ale Vodafone, al doilea jucător de pe piața locală de telefonie mobilă, au crescut cu aproape 1% în primele trei luni din acest an - ultimul trimestru din
Angajații Atos IT Solutions and Services, subsidiara locală a grupului francez cu același nume, unul dintre cei mai mari integratori de soluții IT din Europa și unul dintre cei mai
Autoritatea de Supraveghere Financiară a lansat pe 14 august o licitație deschisă pentru achiziția unor servicii de consultanță în evaluarea activelor și pasivelor pe piața asigurărilor
AsociaȚia Utilizatorilor Români de Servicii Financiare (AURSF) a înaintat o solicitare conducerii Autorității de Supraveghere Financiară (ASF) pentru a modifica un punct din norma